Sinceritatea - o firimitura din virtutile vietii

    Cateodata ma opresc din drumul meu, ma uit in traista cu virtuti pe care o port in inima si realizez ca sinceritatea ocupa un loc aparte,totusi prea sincer pentru binele meu...Cu totii avem virtuti, impletirea lor armonioasa facand din noi o adevarata opera de arta.Pentru mine sinceritatea straluceste deseori precum steaua straluceste in varful unui brad impodobit in noaptea de Craciun.
    Insa cu totii ne intrebam: Ce inseamna sa fim cu adevarat sinceri? Suntem sinceri doar cu noi insine sau impartasim si celorlalti putin din sinceritatea noastra?
   O sa incerc sa raspund in cele ce urmeaza la aceste intrebari.
   Pentru mine a fi sincer este echivalent cu interpretarea intocmai a ceea ce iti dicteaza inima.Cu totii ne plangeam la scoala ca profesorul ne dicteaza prea tare,pana cand un coleg mai indraznet exclama:"Mai rar!".Acelasi lucru se intampla si cu inima.Cateodata nu reusim sa intelegem ce ne dicteaza,ne grabim sa interpretam sau chiar punem bariere in calea ei,adevarate stavile in calea unei viituri puternice de ganduri si sentimente.Trebuie sa spunem :"Mai incet!" si apele se vor limpezi.Vom putea vedea pietrele de pe fundul apei si chiar le putem numara.Orice se poate intampla daca ne punem ordine in ganduri.Doar asa putem fi sinceri cu noi insine.
   Insa cum raportam aceasta sinceritate la cei din jurul nostru?Cat de sinceri putem fi?Clar trebuie sa ne impunem o masura ,un etalon.
   Sinceritatea fata de sine este ca si cum am aluneca pe un lac inghetat fara sa ne temem ca gheata s-ar putea rupe vreodata sub propria noastra greutate.De indata ce o impartasim,din loc in loc apar fisuri care se unesc formand crapaturi iar gheata se rupe.Te trezesti inconjurat de apa,nu ai nici un punct de sprijin si simti ca o multime de cutite te injunghie in acelasi timp.Esti pierdut si regreti ca te-ai exteriorizat,ca te-ai expus,ca ti-ai pus in pericol integritatea si intreaga existenta.Depinde doar de noi daca acele crapaturi vor aparea vreodata sau daca vor aparea,cum ne vom intarzia drumul catre pieire.
   Intotdeauna trebuie sa te raportezi la situatie.Intreaba-te cu cine vorbesti,ce-i place sa auda,anticipeaza punctul in care acea persoana poate deveni calaul tau si coboara cateva nivele mai jos.Ai gasit punctul maxim de sinceritate pentru persoana respectiva.Dar ce se intampla cand sinceritatea se raporteaza unui numar mare de persoane?Nimic mai simplu!Daca acel numar se gaseste intr-un anumit loc inseamna ca sunt intruniti in baza unor idei,conceptii comune.Poti folosi acel lucru comun pe care ii leaga sau poti face o medie a punctelor maxime de sinceritate pe care poti sa le atingi.Esti pe drumul cel bun.
   Este cunoscut faptul ca uneori a fi sincer este echivalent cu a fi slab.Sinceritatea poate duce la un adevarat colaps al fiintei umane.Este ca si cum Ahile ar spune intr-o batalie ca punctul lui slab este calcaiul.Astfel sinceritatea devine o virtute intru a carei manuire trebuie sa punem in functiune si alte virtuti adiacente precum: inteligenta,curajul,demnitatea,bunatatea.Trebuie sa inveti sa manuiesti sinceritatea sau ea iti va deveni blestem in loc de binecuvantare.
   Asadar,spune ca esti un om sincer iar eu iti voi spune ca esti cu adevarat om, omul cu care pot sa schimb o vorba fara teama ca la un momentdat trebuie sa-ti patrund in minte si sa investighez ceea ce inima ti-a dictat,dar tu ai interpretat gresit,numarand pietrele de pe fundul unei ape tulburi.


“Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.”Confucius